Marco Badea : Suntem în ziua cu numărul 169 a războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina

0
337

Câteva noi informații [la rece și în mod obiectiv] despre ceea ce se întâmplă:

⚠️ Compania ucraineană de stat Energoatom a anunțat că centrala nucleară de la Zaporojie a fost bombardată și joi, indicând Rusia ca autor al atacului. Potrivit Energoatom, centrala a fost lovită de cinci ori, inclusiv în apropiere de locul unde sunt depozitate materialele radioactive, dar nimeni nu a fost rănit, iar situația rămâne sub control.
⚠️ Tot joi, agenția rusă de presă TASS a scris că Ucraina a bombardat centrala pentru a doua oară joi, citând administrația locală din zonă, instalată de Rusia. Reuters nu transmis că nu a putut verifica informațiile din surse independente.
⚠️ Tot de la Moscova, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a condamnat joi în termeni duri rezoluția adoptată de parlamentul leton prin care desemnează statul rus drept sponsor al terorismului. „Ținând cont că este lipsită de orice substanță cu excepția xenofobiei animalice din spatele acestei decizii, este necesar să le spunem ideologilor că sunt neonaziști”, a reacționat Zaharova.
⚠️ La Berlin, cancelarul german Olaf Scholz s-a declarat joi împotriva propunerii de a nu mai fi acordate vize turistice pentru cetăţenii ruşi în țările UE, aşa cum cer Ucraina, Letonia, Estonia şi Finlanda, dar a promis, în schimb, sporirea ajutorului financiar şi militar destinat Ucrainei. Cancelarul german susține că la nivelul UE au fost adoptate sancţiuni „pertinente” împotriva persoanelor din jurul Kremlinului. „Acesta este războiul lui (Vladimir) Putin. Şi îmi este greu să înţeleg acest fel de cereri”, a spus Olaf Scholz la o conferinţă de presă axată pe criza energetică şi războiul din Ucraina.
⚠️ Cancelarul Scholz a insistat în timpul acestei conferințe de presă că Vladimir Putin „este cel responsabil pentru acest război”, nu toată populaţia rusă, iar o astfel de măsură generală de interzicere a vizelor pentru cetăţenii ruşi „ar fi îndreptată împotriva întregii populaţii, inclusiv a celor nevinovaţi”.
⚠️ Separat, Estonia a devenit joi a doua țară europeană care interzice intrarea cetățenilor ruși pe teritoriul său.
⚠️ Rusia a anunţat joi că a refuzat ca Elveţia să reprezinte diplomatic Ucraina pe teritoriul rus, estimând că Berna şi-a „pierdut statutul său neutru” atunci când a sancţionat Moscova pentru ofensiva militară lansată contra Ucrainei,
⚠️ Șeful administraţiei separatiste susţinute de Rusia în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, Denis Puşilin, a declarat că un proces al combatanţilor capturaţi din regimentul Azov va avea loc până la sfârşitul verii, cel mai probabil în Mariupol.
⚠️ Pe de altă parte, șeful de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, spune că faza activă a războiului din Ucraina trebuie să se termine înainte de venirea iernii, pentru că persistă riscurile de atac din partea agresorilor ruși asupra infrastructurii de alimentare cu energie și căldură în țară.
⚠️ În analiza de joi dimineață, Ministerul britanic al Apărării vorbește despre impactul războiului asupra exporturilor militare ale Rusiei.
⚠️ Potrivit Londrei, în prezent, capacitatea industrială militară a Rusiei este sub presiune semnificativă, iar credibilitatea multora dintre sistemele sale de arme a fost subminată de asocierea lor cu performanța slabă a forțelor ruse în războiul din Ucraina.
⚠️ Pe lângă toate acestea, ONU a anunțat că primele exporturi de grâu ucrainean sunt aşteptate săptămâna viitoare, în timp ce Ucraina a evitat intrarea în incapacitate de plată după ce a obţinut amânarea plății datoriilor externe.
⚠️ Kievul spune că va elibera Hersonul până la finalul anului, iar ​Volodimir Zelenski susține că durata războiului depinde direct de pierderile pe care le va suferi Rusia, acesta fiind principalul lucru la care ar trebui să se gândească toţi cei care ajută Ucraina.
⚠️ Valul de optimism al zilei vine de la generalul ucrainean Dmitro Marcenko, cel care a coordonat apărarea oraşelor Nikolaev şi Odesa. Acesta susţine că Ucraina poate pune capăt războiului cu Rusia și poate câștiga în primăvară, ajungând la granițele sale din 1991.

Marco Badea 

Lasă un răspuns