Kim Jong Un, liderul regimului de la Phenian, a supervizat „testarea cu succes” a unui sistem lansator multiplu de rachete super masive și și-a exprimat „marea satisfacție”, a transmis agenția oficială de știri din Coreea de Nord (KCNA), potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Coreea de Nord a lansat, joi, două proiectile cu raze scurte de acțiune, acestea prăbușindu-se în Marea Japoniei (Marea de Est, n.red). Testul a fost efectuat cu puțin timp înaintea expirării termenului final acordat Washingtonului pentru a relua negocierile privind procesul de denuclearizare, după ce discuțiile dintre cele două state au intrat în impas.

KCNA a confirmat că testul a avut drept scop să examineze aplicabilitatea în caz de război a acestui timp de echipament militar, care și-a dovedit „superioritatea din punct de vedere militar și tehnic și fiabilitatea clară”. Autoritățile militare din Coreea de Sud au transmis că forțele regimului de la Phenian au lansat cele două rachete din orașul estic Yonpo, proiectilele traversând o distanță de 380 de kilometri și atingând altitudinea maximă de 97 de kilometri.

mai mult la www.hotnews.ro

Lasă un răspuns