Recentele speculaţii şi zvonuri legate de starea de sănătate a liderului nord-coreean Kim Jong-un, care ar fi în stare gravă, comă, sau chiar mort după o operaţie nereuşită pe inimă, duc, inevitabil, şi la întrebarea referitoare la succesiunea la putere şi la persoana cea mai potrivită să preia frâiele puterii, în cazul morţii actualului conducător suprem de la Phenian, se arată într-o analiză publicată de The Independent.
Kim Jong-un, a cârui vârstă nu e cunoscută exact, deşi se presupune că ar avea 36 de ani, conduce cu o mână forte Coreea de Nord, de 9 ani de când a preluat puterea după moartea tatălui său Kim Jong-il. În tot acest timp, orice potenţial rival, inclusiv membri apropiaţi ai familiei, au fost îndepărtaţi brutal din funcţiile-cheie sau chiar ucişi.
Primele zvonuri despre starea gravă a lui Kim Jong-un au apărut încă de la începutul săptămânii, când s-a speculat că acesta ar fi suferit o operaţie cardiovasculară. Zvonurile au fost alimentate de faptul că liderul de la Phenian nu a mai fost văzut în public din 11 aprilie, nici măcar la ceremoniile de marcare a naşterii bunicului său, fondatorul regimului nord-coreean, Kim Ir Sen, cea mai importantă aniversare a ţării.
Un posibil succesor: sora lui Kim Jong-un. Şi o posibilă problemă
Problema succesiunii se dovedeşte a fi una mai complicată în acest caz, în condiţiile în care Coreea de Nord este prima şi singura dinastie comunistă din istorie: de la crearea statului nord-coreean şi până în prezent, preluarea puterii s-a făcut exclusiv pe linie ereditară, din tată în fiu: Kim Ir Sen (bunic)- Kim Jong-il (tată) – Kim Jong-un.
Iar Kim Jong-un se pare că nu are, în acest moment, un astfel de „moştenitor”, adică un fiu ajuns la vârsta maturităţii.
Cert este că familia Kim a condus această ţară în ultimii 70 de ani, iar în acest moment sora lui Kim Jong-Un ar fi, conform New York Post, printre cei mai potriviţi succesori capabili să preia puterea totală în Coreea de Nord.
mai mult la /www.digi24.ro/