Miniştrii Apărării din Coreea de Sud şi China au căzut de acord să-şi dezvolte legăturile de securitate, pentru a asigura stabilitatea în nord-estul Asiei, cel mai recent semn că alianţele îndelungate ale Washingtonului în zonă slăbesc din ce în ce mai mult.

În marja summitului regional de securitate care a avut loc la Bangkok, duminică, Jeong Kyeong-doo, ministrul sud-coreean al Apărării şi omologul său chinez, Wei Fenghe, au acceptat să înfiinţeze mai multe linii telefonice directe în domeniul militar şi să organizeze o vizită a lui Jeong în China, anul viitor, pentru a „găzdui schimburi bilaterale şi de cooperare în domeniul apărării”, a transmis ministerul sud-coreean al Apărării. Anunţul Seulului a coincis cu nemulţumirile din ce în ce mai mare legate de suma anuală de 5 miliarde de dolari pe care Washingtonul o cere pentru a păstra cei 28.500 de soldaţi americani în Coreea de Sud.

Citeste mai mult: adev.ro/q17mip

Lasă un răspuns